Cercetările în domeniul dezvoltării creierului şi pregătirea pentru şcoală sugerează urmatoarele zece principii care pot să-i ajute pe părinţi şi alţi îngrijitori să crească copii sănătoşi, fericiţi, încrezători şi competenţi:
Promovarea Dezvoltării Sănătoase a Copiilor şi a Pregătirii pentru Şcoală:
Zece Principii:
• Fiţi calzi, iubitori, sensibili şi receptivi
• Răspundeţi la indiciile oferite de copil
• Vorbiţi-i, citiţi-i şi cântaţi-i copilului dumneavoastră
• Stabiliţi rutine şi ritualuri
• Încurajaţi explorarea şi joaca în condiţii sigure
• Selectaţi ceea ce vizionaţi la televizor
• Folosiţi disciplina drept ocazie de a transmite învăţături
• Recunoaşteţi faptul că fiecare copil este unic
• Alegeţi îngrijire de calitate şi rămâneţi implicat
• Aveţi grijă de dumneavoastră înşivă
1. Fiţi calzi, iubitori, sensibili şi receptivi. Copiii sunt mai înclinaţi să se simtă în siguranţă cu adulţii care îi îngrijesc atunci când ei primesc o îngrijire caldă, sensibilă. Cercetătorii numesc aceste relaţii strânse „ataşament sigur”, şi acestea reprezintă baza tuturor relaţiilor viitoare ale copiilor.
Noi am ştiut întotdeauna că copiii se dezvoltă cel mai bine când se simt în siguranţă; acum ştim că ataşamentul timpuriu al copiilor afectează efectiv modul în care creierul lor lucrează şi se dezvoltă.
Dacă doar îmi iubesc copilul, aceasta îi va schimba creierul? Nu chiar. Exprimarea iubirii dumneavoastră – atingerea, legănatul, vorbitul, zâmbetul, cântatul – este cea care influentează modul în care se dezvoltă creierul copilului dumneavoastră şi ajută mai târziu la modelarea învăţării şi a comportamentului.
Copiii experimentează relaţiile prin intermediul simţurilor. Bebeluşii observă modul în care vă uitaţi în ochii lor; ei văd expresiile de pe faţa dumneavoastră; ei vă aud cum gânguriţi, cântaţi şi citiţi; ei simt cum îi ţineţi în braţe sau îi legănaţi, şi reţin mirosurile familiare. Atingerea este importantă în mod special; ţinutul în braţe şi mângâiatul stimulează creierul să elibereze hormoni importanţi care sunt necesari pentru creştere.
Cercetările pe Tema Ataşamentului
• L.Alan Sroufe, Doctor în Filozofie, şi colegii săi de la Universitatea din Minnesota au descoperit că copiii care se bucură de o îngrijire caldă şi sensibilă şi sunt ataşaţi de îngrijitorii lor rezistă mai uşor în perioadele dificile când vor fi mai mari. Ei sunt mai curioşi, se înţeleg mai bine cu ceilalţi copii, şi au rezultate mai bune la învăţătură decât copiii care sunt mai puţin ataşaţi.
2. Răspundeţi la indiciile oferite de copil. Bebeluşii nu pot folosi cuvinte pentru a-şi comunica stările emoţionale, preferinţele sau nevoile, dar ei transmit multe semnale adulţilor care îi îngrijesc. Printre aceste semnale trimise de ei se numără şi sunetele pe care le fac, modul în care se mişcă, expresiile lor faciale, şi modul în care stabilesc (sau evită) contactul vizual.
Copiii devin ataşaţi când părinţii şi alţi îngrijitori încearcă să descifreze aceste semnale şi răspund cu sensibilitate. Ei încep să aibă încredere că atunci când zâmbesc, cineva le va răspunde cu un zâmbet; când sunt supăraţi, cineva le va alina supărarea; când le este foame, cineva îi va hrăni.
Părinţii care sunt foarte atenţi la nevoia copiilor lor de stimulare precum şi de momente de linişte îi ajută să-şi formeze deprinderi de ataşament.
Dar oare bebeluşul meu nu va deveni un răsfăţat dacă primeşte atât de multă atenţie? Puteţi crede aşa ceva, dar studiile arată că bebeluşii faţă de care părinţii reacţionează mai rapid şi cu caldură când plâng învaţă mai repede să plângă mai puţin şi să doarmă mai mult noaptea. În definitiv, bebeluşii tocmai au venit dintr-un loc cald, confortabil, unde puteau să audă şi să simtă bataia ritmică a inimii mamei lor, şi unde nu le era niciodată foame sau frig.
Înainte de naştere, totul avea un caracter regulat. După naştere, când bebeluşului îi este foame, nu se simte în largul lui, sau supărat în noul său mediu, sistemele de răspuns faţă de stres pornesc şi eliberează hormonii de stres. Bebeluşul îşi exprimă disconfortul prin plâns. Când îngrijitorul răspunde şi oferă hrană şi caldură sau confort, bebeluşul se calmează.
Sistemele creierului de reacţie în faţa stresului sunt oprite şi creierul bebeluşului începe să creeze reţele ale celulelor cerebrale care îl ajută să înveţe să se liniştească singur.
Faptul că răspundeţi la nevoile bebeluşului nu înseamnă că îl răsfăţaţi.
3. Vorbiţi-i, citiţi-i şi cântaţi-i copilului dumneavoastră. Inventarea unor poveşti legate de evenimentele zilnice, cântarea unor cântece despre oamenii şi locurile pe care le cunoaşteţi, descrierea rutinei zilnice – toate aceste „conversaţii” îi furnizează copilului dumneavoastră o bază solidă pentru învăţarea de mai târziu. De ce să vorbim sau să le citim bebeluşilor înainte ca ei să poată vorbi? Putem să credem că bebeluşii nu înţeleg ceea ce le spuneţi, dar ei înţeleg ceea ce este important. Bebeluşii nu înţeleg deocamdată înţelesul cuvintelor, dar capacitatea lor verbală sporeşte tocmai prin intermediul acestor „conversaţii” timpurii. Când bebeluşii aud că repetaţi aceleaşi cuvinte mereu, părţile creierului care se ocupă de vorbire şi limbaj se dezvoltă.
Cu cât Îngrijirea şi Reacţia în Faţa Stresului (Megan Gunnar, Doctor în Filozofie, de la Universitatea din Minnesota), a arătat că, până la sfârşitul primului an de viaţă, copiii care s-au bucurat de o îngrijire consecventă, caldă, şi grijulie, produc mai puţini hormoni de hidrocortizon contra stresului, şi îşi întrerup mai rapid reacţia faţă de stres atunci când se supără. Aceasta sugerează că ei sunt mai bine echipaţi pentru a reacţiona în faţa provocărilor vieţii.
Bruce Perry, Doctor în Medicină, şi colegii lui de la Colegiul de Medicina Baylor, au arătat că bebeluşii şi copiii mici care sunt expuşi maltratărilor şi neglijării sunt mai predispuşi să producă o reacţie puternică faţă de stres, chiar dacă sunt expuşi unui stres minim. Aud mai mult limbaj în aceste conversaţii, cu atât mai mult aceste părţi ale creierului cresc şi se dezvoltă.
Vorbirea, cântatul, şi cititul pentru copil nu este important doar pentru dezvoltarea creierului, ci reprezintă şi o ocazie importantă pentru apropierea de copilul dumneavoastră. Copiilor mici, şi chiar şi bebeluşilor, puteţi să le citiţi din cărţile cu poze şi poveşti. Aproximativ în jurul vârstei de şase luni, bebeluşii îşi manifestă bucuria deschizând ochii mari şi mişcându-şi braţele şi picioarele când se uită la o carte cu poze de bebeluşi sau alte obiecte familiare. Studiile arată că modul în care le citiţi copiilor are o mare importanţă. Citiţi poveştile într-o manieră care să încurajeze bebeluşii şi copiii de până la doi ani să participe – răspunzând la întrebările dumneavoastră, subliniind ce anume văd într-o carte cu poze, spunându-vă ce cred ei că se va întâmpla în continuarea poveştii, şi repetând rimele şi refrenele.
Spunerea aceloraşi poveşti şi cântatul aceloraşi cântece mereu şi mereu vi se poate părea plictisitor, dar nu şi copiilor. Ei învaţă prin repetiţie. Iar aceasta nu este valabil doar pentru limbaj.
4. Stabiliţi rutine şi ritualuri. Un copil de doi ani ştie că este timpul să doarmă după amiază pentru că mama lui îi cântă un cântec şi trage perdelele, aşa cum face întotdeauna. Un alt copil de doi ani ştie că este aproape ora când tatăl ei vine să-şi ia fetiţa deoarece îngrijitoarea ei îi dă suc şi biscuiţi. Rutinele şi ritualurile zilnice asociate cu sentimentele plăcute îi încurajează pe copii, după cum bine ştiu îngrijitorii.
Experienţele pozitive repetate, care formează legături puternice între neuronii din creier, oferă copiilor sentimentul securităţii. Ele ajută deasemenea copilul să înveţe la ce să se aştepte din partea mediului său înconjurător şi cum să înţeleagă lumea din jurul lui.
Copiii care au interacţiuni sigure şi previzibile cu ceilalţi sunt consideraţi a avea rezultate mai bune la şcoală mai târziu.
5. Încurajaţi explorarea şi joaca în condiţii sigure. În cursul primei luni de viaţă, părinţii vor fi întreaga lume pentru copil. Interacţiunile dintre părinte şi copil formează baza tuturor învăţăturilor ulterioare. Pe măsură ce bebeluşii cresc şi pot să meargă în patru labe sau în picioare, ei încep să exploreze lumea. Părinţii ar trebui să încurajeze această explorare, şi să fie receptivi când copilul trebuie să revină înapoi la ei în siguranţă. Joaca este la fel de importantă ca şi experienţa câştigată prin învăţare. Deşi mulţi dintre noi consideră că procesul de învăţare reprezintă doar reţinerea unor fapte, copiii învaţă efectiv prin joacă. Priviţi un bebeluş care se joacă, şi va fi uşor să vedeţi cât de mult învaţă.
6. Selectaţi ceea ce vizionaţi la televizor. Televiziunea prin ea însăşi nu poate să-l înveţe limbajul pe un bebeluş, şi nu poate să-l înveţe cum să comunice. Studiile arată că acei copii care învaţă cel mai bine la şcoală au familii care limitează timpul petrecut în faţa televizorului şi selectează emisiunile pe care le vizionează. Copiii foarte mici încă învaţă despre deosebirea dintre ceea ce este real şi ceea ce este închipuire. Unele imagini TV îi încântă, dar multe alte imagini pot fi derutante sau chiar înfricoşătoare.
Fiţi selectivi şi implicaţi-vă în vizionarea emisiunilor TV de către copii. Nu folosiţi televizorul pe post de baby-sitter. Ori de câte ori este posibil, staţi şi vizionaţi programele împreună cu copilul, şi discutaţi despre ceea ce vizionaţi.
7. Folosiţi disciplina drept ocazie pentru a transmite învăţături. Pe măsură ce copiii cresc, ei devin capabili de mai multă explorare, descoperiri şi experimentare. În cursul acestui proces, ei experimentează deseori confuzia şi frustrarea. Uneori, sentimentele lor pot fi foarte intense.
Pe măsură ce copiii îşi explorează lumea care se măreşte continuu, ei au nevoie de limite şi supervizare consecventă şi iubitoare din partea adultului. Studiile arată că modul în care adulţii aplică disciplinarea – care înseamnă de fapt a transmite învăţături – este crucial pentru dezvoltarea ulterioară a copiilor lor.
Cum pot să-mi disciplinez copilul? Nu vă aşteptaţi ca copiii mici să facă tot timpul ceea ce le spuneţi. Copiii mici sunt impulsivi şi lovesc, ţipă sau se prăbuşesc uneori pentru că sentimentele lor de frustrare şi furie le depăşesc capacitatea de auto-control. Învăţarea auto-controlului este un proces îndelungat. Pentru copii este deasemenea normal să „testeze” o regulă călcând-o. Când reacţionaţi într-o manieră consecventă, care denotă sprijin, vă ajutaţi copilul să se simtă în siguranţă în lume.
• Comunicaţi-i copilului ce trebuie făcut în momentul respectiv: „Ştiu că te simţi bine în parc, dar este timpul să ne pregătim de plecare.”
• Redirecţionaţi atenţia sau activitatea copilului folosind limbajul neutru sau pozitiv: „Nu este bine să desenezi pe perete, poftim hârtie pe care poţi să desenezi.”
• Spuneţi „nu” în timp ce păstraţi tonul iubitor: „Te iubesc, dar nu-mi place ceea ce faci acum.”
• Enunţaţi motivul pentru regula: „Nu alerga cu foarfeca în mână – s-ar putea să cazi şi să te răneşti.”
• Repartizaţi sarcini limitate şi faceţi solicitări concrete: „Te rog să aduni jucăriile” (în loc de „Te rog să faci curat în cameră”).
• Recunoaşteţi sentimentele copilului, dar fixaţi limite: „Ştiu că eşti supărat, dar nu muşca.”
•Ajutaţi copiii să înţeleagă modul în care acţiunile lor îi afectează pe ceilalţi: „Sora ta este suparătă pentru că ai ciupit-o. Tu cum te-ai simţi dacă ea te-ar lovi?”
• Ajutaţi copiii să înţeleagă cum pot să-şi folosească cuvintele pentru a-şi comunica sentimentele: „Spune-i fratelui tău că nu-ţi place când te loveşte.”
• Recunoaşteţi comportamentul pozitiv: „Ai făcut treabă bună şi ai adunat jucăriile de pluş. Îţi mulţumesc.”
NICIODATĂ SĂ NU VĂ LOVIŢI ŞI SĂ NU VĂ ZGĂLŢÂIŢI COPILUL.
Cercetările în domeniul creierului arată că aceste forme de „disciplinare” pot să aibă efecte negative pe termen lung. Disciplina se referă la învăţare, iar singurele lucruri pe care le poate învăţa un copil din acest tip de interacţiune sunt frica, umilinţa şi furia. În plus copiii vor simţi că violenţa este acceptabilă ca reacţie.
Luaţi o pauză. Număraţi până la zece, sau sunaţi un prieten sau rudă pentru a vă sprijini. Nu criticaţi copilul cu duritate şi nu faceţi copilul să se simtă ruşinat. Direcţionaţi-vă comentariile asupra comportamentului copiilor, nu asupra a cine sunt ei ca oameni. Disciplinarea copiilor va cauza inevitabil momente de întrerupere, în care ei sunt supăraţi pe dezaprobarea dumneavoastră. Pentru părinţi este important să repare această legătură întreruptă pentru ca copilul să continue să se simtă iubit şi sprijinit. Dacă simţiţi că aţi reacţionat exagerat sau v-aţi disciplinat copilul într-o manieră pe care o regretaţi, puteţi să-i spuneţi că aţi greşit şi că vă pare rău.
8. Recunoaşteţi faptul că fiecare copil este unic.
Copiii au temperamente diferite: un copil este comunicativ, în timp ce altul este mai sfios şi se încălzeşte mai greu.
Copiii cresc în ritmuri diferite. Ideile şi sentimentele lor despre ei înşişi reflectă, în mare măsură, atitudinea dumneavoastră faţă de ei. Cum pot să-mi ajut copiii să se placă pe ei înşişi? Când copiii fac faţă solicitărilor zilnice, ei au o părere bună despre ei înşişi, în special când le recunoaşteţi realizările şi îi lăudaţi concret: „Ai urcat atâtea trepte de unul singur.”
Când copiii primesc laude concrete, ei încep să vadă legăturile dintre acţiunile lor şi reacţia dumneavoastră.
Părinţii care sunt sensibili faţă de indiciile oferite de copil vor avea copii care au o autopreţuire pozitivă.
9. Alegeţi îngrijire de calitate şi rămâneţi implicat. Alegerea unui îngrijitor pentru copil este una dintre cele mai importante decizii luate de familie. Cercetările arată că îngrijirea de calitate a copiilor şi educaţia timpurie pot să sporească abilităţile de învăţare şi sociale ale copiilor când încep şcoala. Este, totuşi, dificil să decizi care programe sunt bune.
Ce ar trebui să căutam într-un centru de îngrijire? Pentru a face o alegere bună, vizitaţi centrul şi observaţi cum reacţionează şi interacţionează îngrijitorii cu bebeluşii şi copiii pe care îi au în grijă. Căutaţi un îngrijitor care răspunde cu căldură şi sensibilitate la nevoile bebeluşului. Alegeţi pe cineva care are grijă de copii, este nerabdător să înveţe despre dezvoltarea lor, le acordă copiilor atenţie individuală şi îi angajează în joacă creativă şi explorare.
Găsiţi un centru care este curat şi sigur. Asiguraţi-vă că există suficienţi îngrijitori pentru ca copilul dumneavoastră să primească atenţie individualizată. Verificaţi cu atenţie scrisorile de recomandare ale îngrijitorului. După ce aţi ales un îngrijitor pentru copil, rămâneţi implicat. Veniţi neanunţat din când în când pentru a vedea cum arată lumea copilului în timpul zilei. Solicitaţi „rapoarte de progres” frecvente. Şi nu vă temeţi să oferiţi sugestii constructive pentru a îmbunătăţi experienta copilului.
Studiile arată că acei copii care au rezultate bune la şcoală au familii care rămân implicate în îngrijirea şi educaţia lor.
10. Aveţi grijă de dumneavoastră înşivă. În final, şi părinţii şi îngrijitorii au nevoie de îngrijire. Îngrijirea copiilor este cea mai importantă, minunată, şi deseori cea mai solicitantă meserie care există în societatea noastră.
Sănătatea şi bunăstarea dumneavoastră sunt extrem de importante pentru că oferiţi îngrijire pentru bebeluşi şi copii mici. Când sunteţi extenuaţi, preocupaţi, iritabili, deprimaţi sau copleşiţi, probabil că veţi îndeplini mai greu nevoile copiilor mici. Când vă simţiţi copleşiţi, îngrijiţi-vă.
Solicitaţi ajutor. Familia, prietenii, vecinii, pediatrii, îngrijitorii şi alte persoane – toţi pot să vă ajute pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului şi pregătirea lui pentru şcoală. Reţineţi faptul că există multe metode de a atinge acest ţel.
Când faceţi o greşeală, aşa cum fac toţi părinţii şi îngrijitorii, aveţi multe posibilităţi de a o îndrepta. Cele mai recente cercetări asupra creierului ne dezvăluie importanţa vitală a relaţiei dintre îngrijitor şi copil în cursul primilor ani de viaţă, şi ne furnizează ocazia minunată de a îmbogăţi viaţa copiilor noştri şi a-i ajuta să atingă potenţialul lor maxim de dezvoltare.
Primii ani sunt cei mai importanţi. Copiii sunt beneficiarii când mamele şi îngrijitorii primesc ajutor contra depresiei
• Îngrijirea copiilor mici poate fi extenuantă fizic şi emoţional. În plus, multe mame suferă de diferite grade de depresie post-natală. Copiii nu sunt afectaţi în general dacă depresia scade în cursul primelor şase luni, dar Geraldine Dawson, Doctor în Filozofie, şi colegii ei de la Universitatea din Washington, au descoperit că mamele care au depresii semnificative în cursul primului an şi jumătate de viaţă a copilului sunt mai puţin predispuse să reacţioneze cu sensibilitate faţă de indiciile oferite de copil. Aceasta poate genera efecte pe termen lung asupra dezvoltării bebeluşilor.
sursa articol:
http://www.emamica.com/a/10+principii+care+te+vor+ajuta+sa+cresti+un+copil+sanatos++fericit++increzator+si+competent/112
Comentarii
Trimiteți un comentariu